Politică
Fostul deputat Eduard Hellvig este noul secretar general al PNL
Eduard Hellvig este noul secretar general al PNL, după ce Radu Stroe s-a retras luni din funcţie pentru a ocupa poziţia de coordonator al Comisiilor de specialitate. Conducerea PNLa decis ca Eduard Hellvig să îl înlocuiască pe Radu Stroe în funcţia amintită.
Eduard Hellvig a afirmat că numirea în funcţia de secretar general al PNL reprezintă o “mare responsabilitate”, care îl onorează. “Ca secretar general mi-am fixat câteva obiective. Consider că trebuie să eliminăm discrepanţele dintre filiale”, a declarat Hellvig.
Eduard Hellvig a fost deputat PC în legislatura 2004-2008, apoi s-a alăturat liberalilor. Ulterior nu a mai obţinut un nou mandat. Este absolvent al facultăţii de Ştiinţe Politice din Cluj.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut ieri că numirea lui Hellvig în funcţia de secretar general al partidului este deplin statutară, deşi nu este membru al Biroului Politic Central, iar înlocuirea lui Radu Stroe din această funcţie nu este o urmare a unei tensiuni politice.