Politică
40 de milioane de lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi
În luna martie, consilierii locali au prelungit contractele cu firmele Rosal şi Rasimo Impex doar până la organizarea unei noi licitaţii.
Primăria clujeană să pregăteşte să demareze licitaţia pentru întreţinerea şi amenajarea zonelor verzi de pe raza municipiului.
În acest sens, a fost deja publicat un anunţ de intenţie privind începerea procedurilor de adjudecare a contractului, licitaţia propriu-zisă urmând să fie lansată după data de 5 mai. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 40,1 milioane de lei.
Vă reamintim că, în luna martie, consilierii locali au refuzat să prelungească contractele cu firmele Rosal şi Rasimo Impex cu încă doi ani şi jumătate. Cele două societăţi au semnat contracte cu municipalitatea clujeană în anul 2006, pe o perioadă de cinci ani, iar executivul Primăriei a propus prelungirea lor cu încă 2,5 ani, conform reglementărilor legale în vigoare. După dezbateri intense pe marginea proiectului de hotărâre, consilierii locali au votat împotriva acestuia şi au decis organizarea unei noi licitaţii pentru serviciile de întreţinere a spaţiilor verzi, a luciurilor de apă, a cimitirelor şi a zonelor de agrement din oraş. Luna trecută, consilierii locali şi-au dat totuşi acceptul pentru prelungirea contractelor existente cu firmele Rasimo Impex şi Rosal Grup, dar numai până la organizarea unei noi licitaţii. La momentul respectiv, primarul Sorin Apostu a dat asigurări că va demara în cel mai scurt timp noua procedură de licitaţie.
Conform anunţului de intenţie publicat, noile contracte pentru întreţinerea şi amenajarea zonelor verzi vor fi încheiate pe o perioadă de 48 de luni. M.O.