monitorulcj.ro Menu
Politică

Vicepreședintele PMP, Florin Popescu îl ia pe ‘Nu știu!’ în brațe la DNA

Vicepreședintele PMP, Florin Popescu. Sursă foto: Wikipedia.org

Vicepreședintele PMP Florin Popescu s-a prezentat miercuri la DNA în urma unei citații telefonice, afirmând, înainte de intrarea în sediul insituției, că habar nu are de ce a fost chemat.

“Am fost citat telefonic. Voi da o declaraţie după ce ies. Sunt la dispoziţia justiţiei dacă am greşit să plătesc”, a declarat Florin Popescu reporterilor prezenți la fața locului.

Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare din 2012 a solicitat bani de la oameni de afaceri acesta a răspuns că nu, adăugând că pe atunci nici măcar nu era lider de patid.


”Nu. În campania din 2012 de la parlamentare eu nici nu eram preşedinte de partid. Fusesem suspendat de către d-l Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului nici la nivelul judetului Dâmboviţa nici la nivel naţional. Am făcut campanie. am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de jud Dâmboviţa să mă voteze. Erau nişte hărţi frumoase, nu ştiu, dumneavoastră aveţi informaţii că este subiectul? Eu nu ştiu despre ce e! Am mai avut o reclamaţie făcută de adversari din jud Dâmboviţa pe o temă mai veche cu un biroul pe care CJ îl înfiinţase în 2006 la Bruxelles . Nu ştiu dacă aceasta este tema sau alta.”, a declarat vicepreședintele PMP la intrarea în sediul DNA potrivit știripesurse.ro

Deputatul PMP, fost președinte al CJ Dâmbovița, e acuzat că în 2002 ar fi cerut șpăgi pentru a le oferi apoi alegătorilor în scop electoral. Procurorii au probe potrivit cărora ar fi pretins și primit bunuri.