monitorulcj.ro Menu
Politică

Conferinţe pe tema securităţii în muncă

Ziua de 28 aprilie a fost declarată de Organizaţia Internaţională a Muncii drept Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, ocazie cu care se comemorează pe plan mondial victimele accidentelor de muncă.

Astfel, Inspecţia Muncii, la nivel central şi teritorial prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM), comemorează victimele accidentelor de muncă prin organizarea de întâlniri şi seminarii tripartite (conducători ai operatorilor economici, servicii de prevenire şi protecţie şi de medicina muncii, reprezentanţi ai salariaţilor şi sindicatelor, reprezentanţi ai administraţiei publice), cu scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la importanţa prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. “Evenimentele desfăşurate astăzi au rolul de a conştientiza angajatorii şi angajaţii cu privire la avantajele reciproce ale respectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, astfel încât să se asigure profit maxim, prin prisma asigurării de locuri de muncă sănătoase şi sigure, prin măsuri care să elimine, să evite sau să diminueze acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman”, a explicat Emilian Roşca (foto), şeful ITM Cluj. Instituţia organizează astăzi de la ora 13, la Colegiului Naţional “Emil Racoviţă”, simpozionul cu tema mai sus menţionată, unde sunt invitaţi specialişti în domeniul securităţii şi sănătaţii în muncă, lucrători desemnaţi cu activităţi de prevenire şi protecţie, parteneri sociali.