Politică
Kelemen: Proiectul UDMR privind autonomia se bazează pe modelul Tirolului de Sud, dat exemplu de APCE
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că Rezoluţia APCE privind minorităţile scoate în evidenţă exemplele pozitive pe care ţările europene trebuie să le urmeze, unul dintre ele fiind cel al Tirolului de Sud, un punct de plecare pentru proiectul Legii autonomiei propus de Uniune.
"Considerăm un foarte mare pas înainte raportul privitor la protecţia minorităţilor adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), pentru că este vorba despre un document de mare importanţă, care formulează propuneri concrete în interesul protecţiei minorităţilor autohtone şi scoate în evidenţă exemple pozitive pe care ţările membre trebuie să le urmeze", a precizat Kelemen Hunor, potrivit unui comunicat.
Celălat element fundamental al Rezoluţiei APCE adoptate marţi îl constituie "formularea dezideratului protecţiei colective a minorităţilor – nu doar dezideratul protecţiei persoanelor individuale care aparţin minorităţilor", a susţinut Kelemen. "Textul documentului adoptat îndeamnă statele europene la întărirea autonomiei teritoriale şi, din acest punct de vedere, menţionează ca exemple de urmat modelul de autonomie din Tirolul de Sud, respectiv reţeaua de protecţie a minorităţii suedeze din Finlanda", a spus preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a subliniat faptul că din exemplul Tirolului de Sud s-a inspirat şi UDMR atunci când a elaborat proiectul Legii autonomiei.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o Rezoluţie privind drepturile minorităţilor în Europa, în care se arată că autonomia teritorială poate contribui la protejarea drepturilor minorităţilor, aceasta fiind doar una dintre modalităţile prin care se pot asigura aceste drepturi.
Rezoluţia, adoptată marţi, stipulează faptul că protecţia drepturilor minorităţilor naţionale trebuie să rămână "o prioritate pe agenda politică" şi subliniază că beneficiile acestei protecţii nu se limitează la minorităţi, ci "vor aduce stabilitate, dezvoltare economică şi prosperitate pentru toţi".