Politică
FOTO: Liberalii au împădurit trei hectare în Călăţele
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a participat sâmbătă, alături de liberalii din Huedin, la o campanie de împădurire în comuna Călățele. Campania a vizat plantarea a 3000 de puieți pe o suprafață de aproximativ 3 hectare de teren.
„Acest teren a fost identificat ca fiind unul de pe care s-a defrișat masiv în urmă câțiva ani și prezenta pericol de eroziune. Primarul comunei Călățele, domnul Vasile Tripon, m-a informat despre situația existentă și, împreună cu colegii din organizația PNL Huedin, am organizat o acțiune de plantare pe acel teren. Am fost extrem de bucuros să constat că la această acțiune, pe lângă cetățeni din Huedin și Călățele, au participat colegi din organizația Cluj-Napoca, dar și din Apahida, Ciurila și din alte comune din județ”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, lider al PNL Cluj.
De asemenea, Horea Uioreanu a vizitat sâmbătă și șantierul noii biserici din Dealul Negru, care se ridică în locul vechiului locaș distrus de un incendiu şi și-a exprimat convingerea că alocărilor de fonduri de la Consiliul Județean Cluj li se vor adăuga unele guvernamentale și donații, astfel încât locuitorii din Dealul Negru să beneficieze cât mai curând de un nou locaș de cult.