Politică
Oficial: PNL Cluj deschide lista pentru europarlamentare
PNL a depus, luni, la Biroul Electoral Central lista de candidaţi la europarlamentare, împreună cu aproximativ 1,2 milioane de semnături de susţinere, preşedintele PNL Crin Antonescu precizând că speră ca numărul de voturi obţinut în alegeri să-l depăşească cel al susţinătorilor declaraţi.
"Depunem aceste candidaturi cu speranţa unei reprezentări demne în Europa, cu convingerea că propunem oameni care - mă refer la cei care au mai avut un mandat - şi-au făcut datoria pe deplin şi de asemenea cu speranţa că ideile, proiectele liberalilor din România se vor face simţite în structurile europene, în Parlamentul European", a declarat Antonescu, după înregistrarea candidaturilor pentru europarlamentare.
Vă reamintim, lista PNL pentru alegerile europarlamentare este deschisă de Norica Nicolai, susţinută de PNL Cluj, urmată de Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu, Claudia Benchescu, Romeo Stavarache şi Andrei Muraru.
De asemenea, Clujul a mai propus un nume pentru alegerile europene, pe Ovidiu Colceriu, primarul din Sânpaul şi totodată preşedinte al Asociaţiei comunelor din Cluj, care se află pe poziţia 26.