monitorulcj.ro Menu
Politică

Zgonea: Dacă Băsescu nu numea miniştrii, instrumentul "hard" era suspendarea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că instrumentul "hard" pentru situaţia în care şeful statului, Traian Băsescu, nu ar fi numit noii miniştri ar fi fost suspendarea din funcţie, el arătând că nu se doreşte folosirea acestuia de către actuala coaliţie guvernamentală.

"Noi avem două instrumente: instrumentul soft - să putem comunica cu ambasadele, să putem informa omologii, preşedinţii parlamentelor europene; sau instrumentul hard - pe care nu vrem să-l folosim pentru că credem că întotdeuna în democraţie dialogul şi negocierea sunt importante - supendarea preşedintelui", a precizat Zgonea, motivând astfel întrevederea de marţi dintre premierul Victor Ponta şi ambasadorii statelor UE la Bucureşti.

Zgonea a susţinut că Băsescu a încălcat Constituţia, întrucât articolul 85 din legea fundamentală şi deciziile CC îl obligau pe şeful statului să numească miniştrii independent de depunerea unei contestaţii la Curte de către opoziţia parlamentară.


El a spus că Traian Băsescu a înţeles acest lucru şi a procedat la numirea miniştrilor. Zgonea a arătat că, în consecinţă, nu a mai transmis scrisori către preşedinţii parlamentaelor statelor UE.

Întrebat dacă s-ar fi luat în calcul suspendarea din funcţie în situaţia în care preşedintele nu ar fi numit noii miniştri, Zgonea a negat.


"Nu. V-am spus care sunt căile de atac pe care le are un Parlament ales democratic. Noi am folosit acea cale să stăm la masă, să negociem, am informat şi ambasadele UE la Bucureşti. Lucrurile s-au închis, avem un guvern stabil", a spus Zgonea.

El a mai spus că apreciază deschiderea şi înţelegerea de care a dat dovadă Băsescu.


"Apreciez foarte mult deschiderea preşedintelui şi înţelegerea de care a dat dovadă, pentru că la un moment dat a fost virusat că poate să joace şi altfel decât în limitele constituţionale", a mai spus Zgonea.