Politică
Azi în Parlament Alexandru Cordoş cere explicaţii în privinţa locurilor de muncă de la SC Sticla Turda SA
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoș, i-a adresat premierului Victor Ponta o interpelare, cu privire la menţinerea locurilor de muncă.
„Multe societăţi comerciale care îşi desfăşoară în prezent activitatea productivă în România, au înregistrat după anii 1990 datorii istorice. Sumele acumulate nu mai pot fi plătite cu toate că în ultimii ani activitatea lor a înregistrat profit şi sunt cu datoriile curente plătite la zi.
Un astfel de caz este şi cel al SC Sticla Turda SA din municipiul Turda, judeţul Cluj. Societatea produce sticlărie începând cu anul 1921, fiind în prezent cel mai mare producător de sticlărie suflată manual din România şi una dintre puţinele unităţi productive din zona Turda-Câmpia Turzii.
Deşi a înregistrat profit din exploatare în ultimii ani, societatea se află în continuare în procedură de insolvenţă şi reorganizare, astfel, din totalul de 6500 de angajaţi în 1990, în prezent sunt aproximativ 300 de angajaţi.
Menţionez faptul că, prin eforturile financiare depuse, societatea comercială a redus numărul de creditori de la paisprezece la trei, de asemenea mai deţine şi o suprafaţă importantă de teren excedentar ce poate fi valorificată sau preluată în contul datoriilor, cu condiţia ca societatea să-şi menţină activitatea productivă.
În repetate rânduri, am solicitat guvernelor anterioare soluţii care să salveze atât SC Sticla Turda SA cât şi societăţile comerciale din ţară aflate în situaţii similare, formulând inclusiv propuneri legislative.
Stimate domnule prim-ministru, având în vedere faptul că vă preocupă atât relansarea economică a României cât şi bunăstarea cetăţenilor, vă rog să-mi precizaţi care este punctul de vedere al Guvernului României referitor la această problematică“.