monitorulcj.ro Menu
Politică

Antonescu: Iohannis va fi premier, iar Ponta va rămâne prim-ministru cel mult până la toamnă, dacă USL se rupe

Crin Antonescu

Crin Antonescu îl aversizează pe colegului său de Uniune, Victor Ponta depre faptul că Klaus Iohannis va fi viitorul premier al României, iar el, Victor Ponta, va mai rămâne la Palatul Victoria „cel mult până în toamnă”, dacă USL se va rupe.

Liderul liberalilor îi transmite premierului,în cadrul unei emisiuni difuzate la Pro TV că ar face bine să accepte propunerile PNL, dacă nu vrea ca locul său să fie luat de Klaus Iohannis.

“N-am vrut sa dam nicio lovitura nimanui cu Klaus Iohannis. Cand un asemenea om este dus intr-un Guvern, primul beneficiar este chiar premierul. Domnul Ponta prelungeste jenant un lucru simplu. Domnul Klaus Iohannis nu este un titirez. Este prim vicepresedinte al PNL si a fost propus de noi intr-o anumita pozitie, nu unde vrea domnul Ponta. Noi am propus: Klaus Iohannis, ministru de Interne si vicepremier. Alianta nu se rupe de la niste scaune ci de la niste principii si niste fapte. E evident ca nici cu Boc, nici cu Ungureanu, nici cu Ponta nu intram in Schengen pentru ca nu vrea Germania. Si Traian Basescu vorbeste ca prezenta unui om ca Iohannis in Guvern este un plus in fata Germaniei pentru intrare in Schengen. Daca nu-l vrea pe Iohannis, inseamana ca Victor Ponta nu ne vrea pe noi, liberalii, in Guvern. Nu am dat un ultimatum, am vorbit de conditii. Domnul Ponta a spus ca asteapta pana luni propunerile. Noi i-am spus ca le stie deja. Daca nu le pune in practica, vom pune noi punct. Ne vom retrage ministrii si vom anunta iesirea de la Guvernare. Sper sa nu fie nevoi”, a spus Crin Antonescu la ProTV.


Întrebat dacă îl vede ca viitor premier pe Klaus Iohannis, Crin Antonescu a spus: „Nu numai că-l văd, dar uite aşa, din emisiunea asta de aici, îi şi transmit domnului Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe dl Klaus Iohannis vicepremier decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale”.

„Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămâna, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamna – în cel mai bun caz pentru domnia să – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamna, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa”, a adăugat Crin Antonescu.  


Primul motiv invocat de liderul liberalilor pentru eventuala rupere a USL îl constituie faptul că liderii din PSD nu au respectat înţelegerea privind candidatul la alegerile prezidenţiale.