Politică
BĂSESCU: Ponta guvernează NECONSTITUŢIONAL. E posibil să depun plângere penală pe numele lui
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Guvernul Ponta funcționează cu măsuri care deja încalcă Constituția.
Preşedintele Traian Băsescu susţine că Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia, în condiţiile în care trei miniştri au demisionat, iar premierul, care "deţine" Monitorul Oficial, nu publică revocarea acestora.
"Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia. Avem trei miniştri care şi-au depus demisia, miniştrii deja nu mai vin la şedinţele Guvernului, dar este un nou abuz tip Victor Viorel Ponta, plagiator de altfel. El are Monitorul oficial în mână şi nu publică revocare miniştrilor care au demisionat. Suntem iarăşi în stilul de a guverna neconstituţional al lui Victor Viorel Ponta. El crede că şi guvernul funcţionează ca şi doctoratele. Ţi le iei prin plagiat, prin falsuri. Cred că face o mare greşeală nelăsând să se funcţioneze instituţional. Practic, pe perioada de la demisie până când or rezolva problema trebuia să fie nişte miniştri interimari dintre membrii cabinetului. Este nepermis ca într-un stat democratic să nu ştii dacă un ministru este sau nu este", a declarat Băsescu, pentru evz.ro.
"Oamenii aceştia au demisionat şi nu mai vin la serviciu, iar premierul spune: N-or veni, dar eu nu am publicat în Monitorul Oficial. Acesta e abuz de putere", a mai spus preşedintele.
Traian Băsescu: Este posibil să depun plângere penală împotriva lui Ponta
Băsescu a fost întrebat dacă se gândeşte să facă plângere penală împotriva premierului, pentru corupţie şi abuz în serviciu, el spunând că "nu este departe ziua"
"Da, foarte posibil să depun plângere penală, nu numai pentru corupţie, ci şi pentru abuz în serviciu. E vorba despre decizii ale Guvernului, decizii personale, minciună. Am cerut deja unui grup de jurişti să vedem dacă un astfel de premier poate răspunde în faţa legii sau nu. Am informaţiile pe care le vedeţi şi dumneavoastră. Avem probleme de acţiune guvernamentală şi iniţiative ale premierului: abuzuri legislative, abuzuri prin care îşi serveşte clientela politică prin alocare de terenuri, ca la Brăila, spre exemplu. Deci are foarte multe deja", a spus Băsescu.