Politică
Udrea: Indiferent unde va fi Boc, sprijinul său pentru ce-şi propune Mişcarea Populară va exista
Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, că Emil Boc este un partener al preşedintelui României şi că, indiferent unde va fi fostul premier PDL, sprijinul acestuia pentru ceea ce-şi propune Mişcarea Populară va exista.
Elena Udrea a fost întrebată dacă Emil Boc este un susţinător al Mişcării Populare şi dacă acest lucru reprezintă un câştig pentru partid.
"Dacă domnul Emil Boc ne va susţine sau nu, asta o va spune chiar dânsul. Domnul Emil Boc este un partener al preşedintelui României, în tot efortul acesta pe care l-au făcut cei doi în ultimii ani de a reforma România, domenii importante din România şi, de asemenea, un partener al preşedintelui şi al celor care vor să continue toată lupta pentru ţara aceasta şi viziune a lui Traian Băsescu şi după ce Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni", a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.
Ea a arătat că indiferent unde s-ar afla Emil Boc sprijinul acestuia va exista pentru ce-şi propune Mişcarea Populară.
"Emil Boc este deci unul dintre aceea care au fost alături de preşedinte, este unul dintre cei din PDL care au fost alături de preşedinte în tot acest efort, este dintre cei care cred că trebuie cineva să continue modernizarea României şi reformele României şi multe din ele din păcate nefinalizate şi cred că, indiferent unde s-ar afla, sprijinul lui Emil Boc va exista pentru ceea ce-şi propune Mişcarea Populară şi cred iarăşi că lucrul acesta contează pentru foarte mulţi", a mai spus Elena Udrea.
Fostul premier Emil Boc spune că va participa la dezbaterea organizată duminică de Fundaţia "Mişcarea Populară" în calitate de conferenţiar universitar la UBB şi că nu a fost invitat să intre în fundaţie, astfel că nu are unde să meargă, iar dacă i se va înainta o astfel de invitaţie "va vedea".
Emil Boc a mai fost întrebat de ce nu a fost la şedinţa Colegiului Director al PDL de la Braşov.
"Nu sunt, practic, în conducerea centrală a PDL, sunt doar de drept, prin faptul că foştii preşedinţi sunt în structurile de conducere, dar eu nu am participat la nicio altă şedinţă a Colegiului Director. Nu a fost prima şedinţă la care nu am participat. Sunt simplu membru", a spus Boc.
Întrebat dacă a vorbit cu Elena Udrea, fostul premier a răspuns afirmativ şi a precizat că a discutat cu aceasta "lucruri pe care le vorbesc colegii care au fost în Guvern o perioadă lungă de timp".
Întrebat dacă va participa, sâmbătă, la mitingul PDL de la Bucureşti, fostul premier a spus că nu va fi prezent pentru că are alt program.
În schimb, el a confirmat că a acceptat invitaţia liderului Fundaţiei "Mişcarea Populară", Marian Preda, de a participa, duminică, la Cluj-Napoca, în calitate de conferenţiar universitar la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), la o dezbatere privind statul de drept.