monitorulcj.ro Menu
Politică

Şase oferte pentru proiectul parkingului Mehedinţi-Negoiu

Un număr de şase firme au depus oferte la licitaţia pentru realizarea planului urbanistic de detaliu (PUD) şi a studiului de fezabilitate pentru parkingul din cartierul Mănăştur ce va fi amplasat la intersecţia străzilor Mehedinţi şi Negoiu. Cea mai mică ofertă financiară a venit din partea Micosty Proiect SRL, care a propus un preţ de 37.400 de lei. La polul opus s-a situat oferta celor de la Condesign SRL, care au cerut un preţ de 116.800 de lei. Restul ofertelor au venit din partea următoarelor firme: Dor Consult SRL – 39.900 de lei, Experimental SRL – 93.900 de lei, 4 Invest SA- 42.000 de lei şi Bogart Construct SRL – 45.000 de lei. Valoarea estimată a licitaţiei a fost de 137.250 de lei. Viitorul parking suprateran din Mănăştur va avea o capacitate de minim 300 de locuri şi se va întinde pe un teren în suprafaţă de circa 1.500 de metri pătraţi. „Soluţia constructivă aleasă, materialele folosite, vor urmări realizarea obiectivului de investiţii cu costuri minime în condiţiile asigurării fiabilităţii şi siguranţei în exploatare. Se vor prevedea, în vederea exploatării: sisteme de control acces, sisteme de supraveghere video, instalaţii semnalizare incendiu, instalaţii de iluminat interior şi exterior, hidranţi, ascensor de persoane”, se specifică în caietul de sarcini al licitaţiei. M.O.