Politică
Mai mulţi parlamentari din Cluj i-au urat "La Mulţi Ani!" unui MORT
Mai mulţi parlamentari din Cluj i-au urat unei persoane decedate "La mulţi ani!" pe Facebook. Senatorul Alexandru Cordoş, fostul prefect al Clujului Călin Platon şi directorul Direcţiei de Evenimente Publice şi informare cetăţeni din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, se numără printre cei care i-au urat "La mulţi ani!" lui Constantin Asăvoaie, fondatorul Prison Fellowship, decedat în decembrie 2013.
Primul dintre cei trei care i-au scris "La mulţi ani!" lui Constantin Asăvoaie pe pagina sa de Facebook a fost senatorul PSD Alexandru Cordoş, potrivit rtv.net.
Următorul care a gafat în acest fel a fost Ovidiu Cîmpean, directorul Direcţiei de Evenimente Publice şi informare cetăţeni din Primăria Cluj-Napoca. Tânărul PDL-ist i-a urat şi el "La mulţi ani!" clujeanului care a decedat pe 24 decembrie 2013. La scurt timp, şi fostul prefect al Clujului, Călin Platon, a postat acelaşi mesaj pe Facebook.
De asemenea, gafa a fost făcută şi de oameni de cultură. Printre aceştia se numără şi Sabin Mircea Rus, purtătorul de cuvânt al Operei Naţionale Române din Cluj care a scris mesajul "La mulţi ani!".
"LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE!!! Vă dorim un an plin de împliniri şi voie buna! Vă stăm la dispozitie, dacă doriţi să sărbatoriţi acest important eveniment alături de familie şi prieteni, în cele două locaţii ale noastre", a fost invitaţia dată de un cunoscut restaurant din oraş celor de la "Hanul Dacilor Cluj-Napoca".
Soţia lui Constantin Asăvoaie a răspuns la mesajul postat de localul clujean şi a anunţat că " În Ajunul de Crăciun, domnul Asăvoaie a plecat la ceruri".
Fondatorul organizaţiei Prison Fellowship a murit, în ajunul Crăciunului, la vârsta de 58 de ani. Pe 31 ianuarie, Constantin Asăvoaie ar fi împlinit 59 de ani.