monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul clujean Steluța Cătăniciu A PIERDUT PROCESUL DE INTEGRITATE

Deputatul clujean Steluța Cătăniciu

Deputatul clujean PNL Steluța Cătăniciu a pierdut procesul de integritate în care inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au găsit-o incompatibilă pe vremea când ocupa funcția de consilier local și, în același timp, a reprezentat în instanță o societate comercială. Contestația deputatului clujean a fost respinsă pe data de 29 decembrie de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit Gazeta de Cluj, judecătorul  Sergiu Rus de la Curtea de Apel Cluj a respins luni, 29 decembrie,  contestaţia deputatului Steluţa Cătăniciu, faţă de raportul Agenţei Naţionale de Integritate, care stabilise că se afla în conflict de interese, în perioada în care şi-a exercitat funcţia de consilier local al Primăriei Cluj-Napoca. Acum Cătăniciu ar putea să rămână fără mandatul de parlamentar.

În lună martie, inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au anunțat că deputatul clujean liberal Steluța Cătăniciu s-a aflat într-o situație deincompatibilitate pe vremea când ocupa funcția de consilier local clujean și, în același timp, a reprezentat în instanță o societate comercială pentru care și-a exprimat votul de membru al CL din cadrul municipalității clujene.


ANI arăta că “s-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Județul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICĂ din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICĂ din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societății în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Judeţul Cluj.

Decizia Curții de Apel Cluj poate fi atacată cu recurs.


Steluţa Cătăniciu nu a putut fi contactată.