monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc, Blaga şi Paleologu isi depun luni candidaturile pentru sefia PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, secretarul general Vasile Blaga şi deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu se vor prezenta, luni, la sediul central al partidului, pentru a-şi depune candidaturile la şefia formaţiunii, potrivit convenţiei între Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale a democrat-liberalilor şi echipele candidaţilor la şefia partidului.

Noua conducere a PDL va fi aleasă la Convenţia Naţională convocată în zilele de 14 şi 15 mai. Alegerile vor fi uninominale, atât pentru funcţia de preşedinte, cât şi pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte, pentru secretarul general şi cei 15 vicepreşedinţi. Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, deputatul Sulfina Barbu, a confirmat, vineri, pentru Agerpres calendarul depunerii celor trei candidaturi în calitatea sa de membru al Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale a PDL. 'La ora 13.00, va fi domnul Emil Boc, apoi, în jurul orei 14.30 domnul Vasile Blaga şi Theodor Paleologu - dacă va fi - să-şi depună moţiunea, după cei doi', a precizat Sulfina Barbu. Anterior acestor evenimente, Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale a PDL va constata, luni dimineaţa, forma moţiunilor, potrivit Statutului partidului. "Luni dimineaţă, cu începere de la ora 8.30, vom constata dacă moţiunile îndeplinesc condiţiile formale, aşa cum sunt ele prevăzute în Statutul PDL. Adică să existe un lider al moţiunii şi aceasta să fie susţinută de cel puţin 35 de membrii de partid", a precizat liderul OFPDL. Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica - coordonator al echipei care a elaborat moţiunea Emil Boc, sub titlul "România dreaptă, România puternică" - a declarat joi la RFI că în preajma Convenţiei Naţionale a PDL s-au conturat trei tendinţe: reformatoare radicală reprezentată de Sever Voinescu, Monica Macovei şi Cristian Preda, conservatoare - echipa Vasile Blaga şi reformatoare moderată care are acum o majoritate în organizaţiile judeţene. În acelaşi context, vicepreşedintele PDL a susţinut că tendinţa conservatoare s-a constituit în oglindă cu tendinţa radicală reformatoare, iar, pentru a echilibra situaţia în partid, a fost nevoie de o a treia tendinţă pe care a numit-o reformatoare moderată. Surse din cadrul staff-ului de campanie al lui Vasile Blaga, au confirmat, vineri, pentru Agerpres, că secretarul general al PDL îşi va depune candidatura la şefia partidului, luni, cu moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie europeană". Ulterior validării candidaturii, Vasile Blaga va susţine o conferinţă de presă în cadrul căreia va prezenta cele o sinteză a cuprinsului moţiunii sale, au mai declarat sursele citate. Deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu a confirmat, pentru Agerpres, că îşi va depune candidatura luni, la ora 15.30, luni, 11 aprilie, în aceeaşi zi cu ceilalţi doi candidaţi la preşedinţia PDL. Fostul ministru al Culturii, cel mai recent intrat în cursa pentru fotoliul de preşedinte al democrat-liberalilor, a confirmat de asemenea că moţiunea cu care va candida se numeşte "Privind spre viitor".