monitorulcj.ro Menu
Politică

Legea amnistiei rămâne în dezbatere publică până la 1 februarie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistiei este în dezbatere publică şi va rămâna astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală".

Legea amnistiei rămâne în dezbatere până la 1 februarie

"Apoi a venit problema cu graţierea. După ce am avut discuţia cu cei de la ambasadă, toată lumea şi-a dat seama că el este un proiect normal. Şi el este în dezbatere publică. De aceea l-am şi oprit de la votul final, ca să fie în dezbatere publică până la 1 februarie, să vadă toată lumea că nu este nicio chestie ilegală", a precizat Zgonea, potrivit Mediafax.

Pe data de 1 februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal.


Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu crede că Legea amnistiei mai poate intra în vigoare înainte de 1 februarie 2014, data la care intră în vigoare noul Cod Penal. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spunea că PDL ia în calcul "mişcări de stradă serioase" în cazul în care se votează în Parlament Legea Amnistiei, pentru a informa populaţia despre efectele acesteia.

Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie rediscutate şi aprobate de Parlament după ce vor fi analizate şi cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, declara liderul PSD, premierul Victor Ponta.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că decizia "cu forţă imperativă" a conducerii PNL este ca parlamentarii formaţiunii să voteze împotriva modificărilor la Codul Penal, el precizând şi că liberalii nu vor vota legea privind amnistia.

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor.