monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul "Steaua României" ar putea decide, astăzi, cu privire la retragerea medaliei lui Tokes

Laszlo Tokes

Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" se întrunește miercuri, urmând să ia o decizie în legătură cu cererea de retragere a acestei distincții europarlamentarului Laszlo Tokes, după trei amânări. Până în prezent, membrii Consiliului au avut trei întâlniri, iar cea de astăzi este prima la care va fi prezent și europarlamentarul Laszlo Tokes.

Luni, avocatul lui Tokes, Elod Kincses, a anunțat că europarlamentarul a decis să se prezinte la reuniunea de miercuri a Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României“. Prima reuniunea a membrilor Consiliul de Onoare a avut loc pe 26 septembrie, luarea unei decizii fiind însă amânată pentru data de 11 octombrie, când s-a decis o nouă amânare, cu încă o săptămână. Pe 18 octombrie, Consiliul iarăși a amânat luarea unei decizii, pentru dat de 20 noiembrie.

La sfârșitul lunii august, vicepreședintele PSD Corina Crețu, care deține Ordinul Național "Steaua României", a solicitat în mod public retragerea decorației lui Laszlo Tokes, printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.

La scurt timp, președintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunțat că lideri ai PSD și UNPR deținători ai Ordinului "Steaua României" solicită retragerea decorației lui Tokes.

Solicitarea a fost făcută ca urmare a unor declarații făcute de Tokes în luna iulie, la Tabăra de Vară de la Băile Tușnad.