Politică
Revizuirea Constituţiei, din nou în comisia specială din Parlament
Senatorul PSD Ioan Chelaru a anunţat, miercuri, că ii va cere lui Crin Antonescu, preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, să îi convoace în şedinţă pe membrii acesteia pentru a reanaliza proiectul.
Parlamentarul susţine că foaia de parcurs privind aprobarea noii forme a Constituţiei s-a schimbat ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind Legea referendumului. „Iniţial, aveam în calendar referendum odată cu alegerile prezidenţiale, dar acum nu se mai încadrează în calendar pentru că legea este contestată şi de preşedintele ţării. Cred că, până la urmă, putem face referendumul şi mai devreme însă este o decizie politică a USL“, a declarat senatorul PSD.
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a declarat, la 18 octombrie, că propunerea care vizează revizuirea Constituţiei este aşteptată la începutul anului viitor.
Planurile USL, încurcate de CCR
Luna trecută, judecătorii Curții Constituționale a României au amânat luarea unei decizii privind sesizarea președintelui Băsescu pe Legea referendumului pentru data de 14 noiembrie, motivând cu imposibilitatea întrunirii completului de judecată.
Această amânare încurcă planurile USL, care dorea organizarea unui referendum pentru Constituţie odată cu alegerile prezidenţiale.
Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei cu prag redus de prezenţă la 30% concomitent cu primul tur al prezidenţialelor a devenit astfel, aproape imposibilă, în condiţiile în care CC a amânat decizia pe noua Lege a referendumului, iar liderii USL nu vor ajunge la un acord cu Traian Băsescu.