Politică
PSD poate face majoritate fără PNL
Ultimele scandaluri şi tensiuni au „şubrezit“ USL, astfel că PSD pare să fi muncit din greu să îşi asigure alternativă în cazul ruperii parteneriatului cu liberalii.
Plecările celor din PP-DD, în număr mare înspre PSD au schimbat configuraţia în Parlament. Ultima dintre acestea, mai exact trecerea senatorului Ştefan Stoica, ales într-un colegiu din Ialomiţa, de la PP-DD la PSD, care s-a oficializat chiar luni a pus partidul lui Victor Ponta într-o poziţie de superioritate în Senat, faţă de PNL. Social democraţii au astfel, la îndemână o majoritate alternativă, fără liberali.
Transferul lui Stoica face ca în noua configuraţie din Camera Superioară PSD să aibă 70 de voturi - 64 ale senatorilor PSD şi 6 ale unor aleşi afiliaţi grupului - şi să poată atinge, împreună cu PC (9 voturi) şi UDMR (8 voturi), majoritatea - 87 de voturi - pentru susţinerea unor proiecte ale Guvernului, chiar şi în cazul în care liberalii ar intenţiona să le blocheze, scrie gândul.info.
Aproape complet scoşi din joc, la Camera Deputaţilor
La Camera Deputaţilor, social-democraţii sunt şi mai aproape de a-i scoate pe liberali complet din joc. PSD, PC şi minorităţile au deja 201 din cele 204 voturi necesare pentru deblocarea proiectelor Guvernului, diferenţa de trei fiind uşor de negociat, punctual, cu grupul UDMR sau cu deputaţii neafiliaţi.
Doar calcule matematice, nu politice
Unii parlaemntari liberali clujeni consideră că atâta timp cât există alianţa USL, se poate vorbi doar de calcule matematice, nu politice.
„PSD poate face majoritate fără PNL, dar cu celelalte partide. Pe urmă, faci majoritate, atunci schimbi şi Guvernul, adică degeaba au majoritatea asta în Parlament… Nu ştiu ce zice UDMR, dar oricum, ce vor face? Troc în Parlament. Nu ştiu ce se urmăreşte sau dacă se urmăreşte ceva. Sunt doar calcule matematice, şi nu politice, noi suntem într-o alianţă cu PSD, iar atâta timp cât există alianţa nu cred că sunt probleme“, a declarat deputatul liberal clujean Elena Uioreanu.
Nu e un semnal de despărţire
Social democraţii clujeni susţin că nu se pune problema marginalizării liberalilor.şi pe de altă parte, nu încurajează traseismul.
„Acestea au fost opţiunile lor, ale celor de la PP-DD, şi-au dorit să vină la noi, dar asta nu înseamnă că e un semnal că vrem să ne despărţim de PNL. E prematur să vorbim de majorităţi, avem un angajament, nu aş face speculaţii. Pe de altă parte, eu nu sunt de acord cu aceste plecări, migrări, până la urmă este traseism, şi cred că trebuie făcut ceva în acest sens“, a declarat deputatul PSD Aurelia Cristea.
UDMR, la mijloc
În ce priveşte UDMR, Victor Ponta a susţinut mereu că PSD păstrează uşa deschisă pentru reprezentanţii maghiarilor, în ciuda reţinerilor celor din PNL.
Totuşi, reprezentanţii UDMR nu vor să se pronunţe prematur în privinţa calculelor pe care le vor face, dar recunosc , pe de altă parte că fiind în opoziţie, vor face „o politică de opoziţie, una cosntructivă însă“.
„Proiectul Roşia Montană este piatra de încercare pentru cei din USL. Urmează apoi descentralizarea, bugetul, vom vedea atunci ce va face PSD cu această majoritate. În ce priveşte UDMR, este prematur să spunem ce vom face, deciziile se iau în forurile de conducere. Poziţia noastră este de a ne manifesta ca formaţiune în opoziţie, însă una constructivă“, a declarat senatorul UDMR, Laszlo Attila.