monitorulcj.ro Menu
Politică

Social democraţii, cu nervii „întinşi“ la maxim

Liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj

PSD a devenit un „butoi cu pulbere“ gata să explodeze după ultimele avertismente şi atacuri ale liberalilor.

Mesaje consistente vin chiar din partea liderilor PSD, care fac previziuni sumbre pentru Uniune. Urmează despărţirea în USL, după ce s-a ajuns la concluzia că cele două partide nu pot face compromisuri, a spus marţi seara liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Declaraţia sa vine după o săptămână de înţepături şi acuze între reprezentanţii celor două partide de la putere.

Democrat liberalii merg chiar mai departe, susţinând că o bună parte din liderii PNL forţează ieşirea de la guvernare şi implicit ruperea USL anticipând că urmează o iarnă grea, în care facturile trebuie achitate, iar Guvernul nu are banii necesari.


Social democraţii: „Este un moment dificil pentru USL“

Tensiunile dintre liderii USL nu sunt neapărat resimţite la nivel local, însă şi la Cluj există voci care consideră că este într-adevăr un moment dificil pentru USL şi că liberalii ar trebui să se hotărască dacă sunt la guvernare sau în opoziţie.

„Sunt semnale consistente pe care PSD prin vocea liderului său şi a senatorului Ilie Sârbu le transmite. Este într-adevăr, un moment dificil pentru USL, cei de la PNL forţează prin poziţiile de nesolidaritate, prin comportamentul lor din ultima vreme, prin avertismentele pe care le transmit. Nu are sens atunci să ne amăgim. Am venit cu un program de guvernare, al USL, oamenii au votat un program de guvernare, ei trebuie să se decidă dacă sunt la guvernare sau în opozitie. Pe zi ce trece dispare respectul, să ne amintim doar de acea declaraţie potrivit căreia nu e nevoie de PSD pentru alegerile prezidenţiale. Asistăm la atacuri în fiecare zi, trebuie să se decidă până la urmă ce fac“, a declarat liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.


Liberalii: „Se pot face compromisuri“

Pe de altă parte, liberalii sunt mai optimişti în ce priveşte ruperea USL, susţinând că atât ei cât şi social democraţii pot să facă compromisuri, astfel încât să nu se ajungă la destrămarea Uniunii, în ciuda tuturor evenimentelor din ultima vreme.

„Eu aş spune inversul a ceea ce spune Ilie Sârbu şi anume că dacă nu suntem în stare să facem compromisuri, adică nici noi nici social democraţii, abia atunci se va rupe USL şi nu cum spune el, că USL se va rupe, pentru că nu există soluţii de compromis între PSD şi PNL. Eu cred că suntem în stare să facem compromisuri, că la un moment dat se va alege o cale de mijloc, nu cred că se va rupe, eu sunt optimist“, a declarat senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară.