monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatorul Rozalia Biro, aleasă preşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR la primul congres

Senatorul de Bihor Biro Rozalia a fost aleasă, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR, la primul Congres Extraordinar al organizaţiei desfăşurat la Cluj-Napoca.

sursa foto: alexandruseres.com

Rozalia Biro, care a fost membru al comitetului de iniţiativă privind înfiinţarea Organizaţiei de Femei a UDMR, a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte şi a primit 120 de voturi din partea delegatelor la Congres. Mandatul său va fi de doi ani.

Biro a declarat după alegerea în funcţie, că aşteaptă de la organizaţia de femei să contribuie la "creşterea eficacităţii activităţii UDMR".


"Având în vedere faptul că timp de 23 de ani, de când s-a înfiinţat UDMR, nu s-a înfiinţat această organizaţie de femei, începem să scriem un nou capitol în istoria Uniunii, prin care dorim să îmbogăţim activitatea UDMR şi s-o aducem şi mai aproape de oameni. Am constatat că este nevoie de această organizaţie şi că aceste doamne şi domnişoare care decid să participe îşi asumă rolul de a lucra pentru comunitate", a spus Biro, citat de Mediafax.

Rozalia Biro are 48 de ani, a fost viceprimarul municipiului Oradea, este senator de Bihor din anul 2012 şi deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR.


Pe lângă preşedinte, Congresul a ales şi preşedintele executiv al Organizaţiei de Femei a UDMR, fiind vorba despre Nagy Emese, consilier personal al preşedintelui UDMR, precum şi cei şapte vicepreşedinţi.

La primul Congres al Organizaţiei de Femei a UDMR a fost adoptat şi Programul organizaţiei, dar şi regulamentul de funcţionare.


În program se arată că Organizaţia de Femei a UDMR îşi propune să facă cunoscute femeile din cadrul comunităţii maghiare, care sunt un exemplu de urmat şi să ajute femeile care vor să obţină un rol politic şi public să îşi găsească locul pentru influenţarea unor decizii.

"Organizaţia militează pentru stoparea oricăror manifestări de discriminare a rolului femeii în societate, şi vrea să ofere cunoştinţe şi resurse pentru femeile care vor să participe la viaţa publică şi politică", se arată în documentul citat.

Etichete: kelemen hunor