monitorulcj.ro Menu
Politică

Predoiu cere urgentarea adoptării legilor de punere în aplicare a codurilor

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicită Camerei Deputaţilor urgentarea adoptării legilor de punere în aplicare a codurilor civil şi penal.

Predoiu subliniază în scrisoarea transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, că adoptarea legilor de punere în aplicare a codurilor reprezintă o condiţie pentru intrarea în vigoare a celor două acte normative. “Comisia Europeană urmăreşte cu foarte mare interes procesul de implementare a codurilor, iar adoptarea celor două legi ar constitui un semnal extrem de apreciat cu privire la voinţa politică de a reforma justiţia din România”, arată ministrul, subliniind că la începutul lunii iulie va fi dat publicităţii următorul raport de evaluare al Comisiei Europene, document care “va influenţa semnificativ orice eventuală decizie la nivelul UE privind viitorul MCV”.

Totodată, Predoiu solicită ca legile de punere în aplicare a codurilor civil şi penal să fie adoptate de Camera Deputaţilor în această sesiune parlamentară.

Cererea ministrului Justiţiei a fost discutată ieri în Biroul Permanent al Camerei, care a decis transmiterea acesteia către Comisia juridică, for ce analizează în prezent legile de punere în aplicare a codurilor.