monitorulcj.ro Menu
Politică

Tomac: Ponta să retragă proiectul privind Roşia Montană

Liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, i-a cerut, marţi, într-o conferinţă de presă, premierului Ponta să renunţe la proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, remarcând că deputatul Ponta este împotriva proiectului pe care şi l-a asumat ca prim-ministru.

sursa foto: realitatea.net

"În primul rând, vrem să-i cerem prim-ministrului Victor Ponta să renunţe la proiectul de lege privind unele măsurile legate de exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană. (...) Observăm cum prim-ministrul Ponta aprobă un proiect de lege, iar deputatul Victor Ponta este împotriva proiectului pe care şi l-a asumat ca prim-ministru", a spus Tomac, citat de Mediafax.

În opinia sa, "dispreţul" pe care Victor Ponta îl manifestă faţă de cetăţenii României trebuie să înceteze, "pentru că iresponsabilitatea şi incapacitatea de a lua decizii nu are nimic în comun cu viaţa de zi cu zi a românilor".


Eugen Tomac a precizat că PMP este pentru exploatarea resurselor minerale sau naturale, pentru că ele sprijină dezvoltarea economică a României, cu condiţia să fie respectate standardele de mediu, să fie respectat şi protejat patrimoniul, să existe transparenţă totală în ceea ce priveşte asemenea angajamente - "contractele, anexele, inclusiv beneficiile".

"Credem că beneficiile trebuie să privească în primul rând interesul populaţiei României prin crearea de noi locuri de muncă, prin investiţii eficiente. Resursele pe care statul român le obţine să fie alocate către investiţii, şi nu către consum. Având în vedere că, aşa cum arată proiectul Roşia Montană, nu întruneşte aceste condiţii, suntem împotriva acestui proiect", a mai spus liderul PMP.


"Subliniez încă o dată: susţinem exploatarea resurselor minerale şi naturale, dar acest lucru trebuie să se facă transparent, nu aşa cum joacă Ponta", a adăugat Eugen Tomac.