monitorulcj.ro Menu
Politică

Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au DEMISIONAT din Parlament pentru a pleca la Parlamentul European

Liberalii Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au demisionat din calitatea de deputaţi, anunţul fiind făcut marţi, în plenul Camerei, de preşedintele forului legislativ, Valeriu Zgonea. Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig ar urma să preia cele două mandate de europarlamentar rămase vacante după ce doi dintre deputaţii liberali în PE au preluat funcţii publice în România, susţin surse liberale.

sursa foto: agenda.ro

UPDATE:

Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig ar urma să preia cele două mandate vacante în PE ale PNL - surse


Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig ar urma să preia cele două mandate de europarlamentar rămase vacante după ce doi dintre deputaţii liberali în PE au preluat funcţii publice în România, susţin surse liberale.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că secretarul general al partidului, Eduard Hellvig, va prelua unul dintre mandatele de europarlamentar rămase vacante după ce doi dintre deputaţii liberali în PE - Cristian Buşoi şi Ramona Mănescu - au preluat funcţii publice în România.


"Unul dintre ei (liberalii care vor ocupa locurile vacante ale PNL în Parlamentul European, n.r.), unul dintre europarlamentarii noi pentru scurta perioadă rămasă este secretarul general, Eduard Hellvig", a declarat atunci Antonescu, răspunzând unei întrebări.

PNL trebuie să desemneze înlocuitori în PE pentru Cristian Buşoi şi Ramona Mănescu, după ce aceştia au preluat în România funcţiile de preşedinte al CNAS, respectiv de ministru al Transporturilor.


Luni, conducerea Camerei Deputaţilor decisese să trimită Comisiei juridice cererea procurorului general în privinţa urmăririi penale a lui Ovidiu Silaghi.

Urmare a demisiei lui Silaghi din Parlament, nu mai este necesară aprobarea de către Camera Deputaţilor a declanşării urmăririi penale a acestuia.


Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat, în 19 august, Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă.

Faptele reţinute în sarcina lui Silaghi au fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor şi formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), precizează sursa citată.


Şeful DNA a cerut în aceeaşi zi procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.

Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.

"Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte", au precizat procurorii DNA.

Anchetatorii au precizat că din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.

Compania aeriană Blue Air a lansat, în luna iunie 2012, două curse noi cu plecare din Satu Mare spre Torino -Cuneo şi Veneţia, operate cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână. Cursele dus-întors au fost active pe perioada orarului de vară, respectiv 4 iunie - 27 octombrie 2012.

Operatorul low cost a făcut parte, alături de constructorul Romstrade şi alte companii, dintr-un grup de firme controlat de omul de afaceri Nelu Iordache. Firma Airline Management Solutions, înfiinţată în luna aprilie de patru acţionari români, a preluat fondul de comerţ al Blue Air, printr-o tranzacţie în sumă de 30 milioane de euro, care include asumarea unor obligaţii de 28 milioane de euro.

Liberalul Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor din mai până în decembrie 2012.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă. În 19 august, Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.