Politică
Ponta: În toamnă modificăm legea şi formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.
"Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Premierul a spus că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării.
"Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor", a subliniat Ponta.
Premierul a precizat că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită.
"S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş - atribuţii şi resurse - cu atât lucrurile merg mai bine", a adăugat Ponta.