monitorulcj.ro Menu
Politică

Numele Ramonei Mănescu, vehiculat pentru Ministerul Transporturilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică, înainte de reuninea Biroului Politic Naţional, dacă sunt şanse ca europarlamentarul Ramona Mănescu să se afle pe lista cu propuneri pentru preluarea ministerului Transporturilor, el răspunzând: „Sunt şanse“.

Ramona Manescu

Crin Antonescu a venit, duminică, la Palatul Parlamentului, la şedinţa BPN a PNL, unde urmează să se decidă nominalizarea partidului pentru preluarea ministerului Transporturilor. El a fost întrebat de jurnalişti dacă e şi Ramona Mănescu pe lista pentru ministerul Transporturilor şi dacă sunt şanse să fie votată, el a răspuns: "Sunt şanse, sunt şanse".
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa BPN a PNL este în desfăşurare. Niciun alt liberal nu a făcut declaraţii înainte de şedinţă.
Numele europarlamentarului Ramona Mănescu a fost vehiculat, duminică dimineaţă, ca nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Propunerea va fi transmisă luni preşedintelui Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor reprezintă o variantă mai bună decât alte propuneri, la acest moment fiind aşteptată o decizie oficială a PNL, au declarat surse politice.