Politică
Lecţii despre reorganizarea administrativă de la un oficial maghiar
Ţinutul Secuiesc este „o regiune unitară şi indivizibilă" şi „va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă". Declaraţiile îi aparţin secretarului de stat în cadrul Ministerului ungar de Externe, Zsolt Nemeth şi au fost făcute duminică, într-un discurs susţinut la inaugurarea unei porţi care marchează intrarea în Ţinutul Secuiesc.
Nu este prima dată când Zsolt Nemeth face asemenea declaraţii. De altfel, oficialul maghiar este cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie fiind chiar un susţinător înfocat al acestei idei. El s-a remarcat mai ales în „Războiul steagurilor“ din luna februarie a acestui an.
Remus Lăpuşan: „Sunt declaraţii electorale“
Reprezentanţii Puterii de la Cluj atrag însă atenţia că în niciun caz nu vor accepta ca în privinţa politicii de reorganizare administrativă a României să primim lecţii de la oficiali maghiari. Mai mult, în opinia liderului PSD Cluj, Remus Lăpuşan, declaraţiile acestuia sunt electorale. „Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt clare, avem judeţele Covasna, Harghita, Mureş. Cred că sunt declaraţii electorale, se apropie alegerile în Ungaria, iar aceste declaraţii ale unor oficiali maghiari sunt făcute pentru a atrage electorat, pentru că sunt cetăţeni români care au cetăţenie maghiară şi pot vota. În privinţa regiunilor nu există în momentul de faţă o formulă finală. Dar nici nu o să ne facă politica de reorganizare un oficial din Ungaria, în niciun caz“, a declarat liderul PSD Cluj.
Laszlo Attila: „Este o problemă internă“
Aceaşi lucuru îl subliniază şi senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila, care consideră că este o problemă internă. „Şi noi vedem lucrurile aşa, în privinţa Ţinutului Secuiesc, dar este o problemă internă, a ţării noastre şi ne priveşte pe noi, aici. Ţinutul Secuiesc este o regiune unitară, dar problemele legate de reorganizare ne privesc pe noi“, a declarat Laszlo Attila.
Alin Tişe: „Constituţia trebuie respectată“
Opoziţia de la Cluj este, în schimb categorică. Prevederile Constituţiei sunt clare şi nu pot fi negociate. „Cine este acest domn Nemeth Zsolt, nu am auzit de el… Eu ştiu că România este stat naţional, unitar şi indivizibil, potrivit Constituţiei, iar Constituţia României trebuie respectată de toată lumea. În rest nu am ce să comentez referitor la o declaraţie a unui domn de care nu am auzit“, a spus senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe.
Vă reamintim, la începutul anului Zsolt Nemeth declara că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei „agresiuni simbolice“ şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.