monitorulcj.ro Menu
Politică

Organizarea licitaţiilor publice nu va mai fi obligatorie pentru unele regii şi companii de stat

Regiile şi companiile naţionale încadrate de Guvern în categoria autorităţilor contractante nu vor mai fi obligate să organizeze licitaţii publice pentru achiziţii, potrivit noilor modificări introduse, de Parlament, la sistemul achiziţiilor publice, transimte ANRMAP.

Până la 1 ianuarie 2013, obligativitatea derulării unor proceduri de achiziţie publică revenea doar anumitor regii autonome sau companii naţionale, numai în situaţia în care se încadrau în prevederile articolelor 8 sau 9 din OU 34/2006 privind sistemul achiziţiilor publice, iar alte astfel de societăţi nu erau obligate să desfăşoare proceduri de achiziţie publică.

La finele anului trecut, Guvernul a decis ca toate regiile autonome şi companiile naţionale să fie obligate să desfăşoare proceduri de achiziţie publică.


Parlamentul a decis însă să se revină la sistemul iniţial, în care doar unele regii şi companii de stat sunt obligate să deruleze licitaţii, şi anume cele care se încadrează în cele două articole ale OU 34/2006, iar celelalte societăţi să elaboreze "norme procedurale interne" în ceea ce priveşte atribuirea contractelor a căror valoare depăşeşte pragul achiziţiilor directe.