monitorulcj.ro Menu
Politică

Liviu Dragnea şi Emil Boc au promovat împreună regionalizarea

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, spune că motivul principal care stă la baza reformei de regionalizare-descentralizare este asigurarea unei dezvoltări echilibrate, care să reducă decalajele dintre zonele sărace şi cele prospere.


El a declarat, joi, în faţa a circa 500 de participanţi la o dezbatere publică pe tema regionalizării organizată la Cluj, că prin reforma administrativă se va asigura o repartiţie echitabilă a resurselor de dezvoltare pe întreg teritoriul ţării.

Potrivit lui Liviu Dragnea, printre obiectivele procesului de regionalizare-descentralizare se numără asigurarea unui standard minim de trai decent în toate localităţile din România, descentralizarea competenţelor administrative de interes local, judeţean şi regional, concomitent cu asigurarea resurselor financiare pentru exercitarea acestor competenţe. De asemenea, va fi simplificat sistemul administrativ şi va fi redusă birocraţia, iar pe de altă parte va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene.


În cadrul aceleiaşi dezbateri, fostul premier Emil Boc s-a declarat un susţinător al regionalizării. El a spus că, pe de o parte, nu a mai fost o reorganizare teritorială din 1968, iar prin regionalizare va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene. De asemenea, el a lăudat faptul că regionalizarea nu e un proces formal, ci unul consistent, mult mai bine pus la punct decât procesul de revizuire a Constituţiei.