monitorulcj.ro Menu
Politică

FOTO: Lucrările de reabilitare a staţiilor de epurare Huedin şi Gherla au fost finalizate

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a participat marţi, la ceremoniile de finalizare a lucrărilor de reabilitare a staţiilor de epurare din oraşul Huedin şi municipiul Gherla, investiţii realizate în cadrul contractului "Reabilitarea şi extinderea staţiilor de epurare Gherla şi Huedin", derulat prin proiectul cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

„Finalizarea lucrărilor de modernizare a celor două staţii de epurare reprezintă un fapt extraordinar de îmbucurător pentru comunităţile din cele două localităţi urbane şi pentru zonele din vecinătate. Importanţa acestor investiţii este una deosebită prin prisma beneficiilor aduse condiţiilor de viaţă a cetăţenilor, ele generând o creştere semnificativă a calităţii serviciilor oferite celor câteva zeci de mii de locuitori ai celor două localităţi urbane dar şi ai satelor învecinate. În plus, această investiţie contribuie la asigurarea unei dezvoltări durabile şi echilibrate a judeţului prin protejarea mediului înconjurător, realizându-se deplina conformare la standardele europene privind epurarea apelor urbane uzate” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.


Lucrările aferente reabilitării acestor două staţii de epurare, realizate de SC ACI Cluj în consorţiu cu WTE Group Germania, au avut ca scop modernizarea şi mărirea capacităţii acestora în vederea eliminării descărcărilor neconforme în emisari, rezultând astfel un impact minim asupra mediului înconjurător prin încadrarea în limitele impuse atât de legislaţia naţională cât şi de Directiva 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane. Valoarea totală a contractului pentru modernizarea celor două staţii de epurare urbane a fost de 34.040.769 lei (fără TVA), scopul final fiind creşterea calităţii serviciilor prestate de Compania de Apă „Someş”.

„Finalizarea acestei investiţii, respectiv reabilitarea completă a celor două staţii de epurare, ne dă posibilitatea să îmbinăm într-o manieră optimă cele două segmente principale pe care le presupune proiectul de mediu: segmentul social, şi anume asigurarea unei ape de bună calitate populaţiei, respectiv segmentul de protecţie a mediului înconjurător”, a declarat directorul general al societăţii, Dorin Ciatarâş.


Acest contract este parte integrantă a proiectului major de investiţii "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj - Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare în zona Cluj-Sălaj", cofinanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 196,9 Milioane EURO atras şi derulat de Compania de Apă „Someş” S.A. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene se cifrează la 74%, cea a Guvernului României la 11,3%, a autorităţilor locale din aria proiectului la 1,9%, restul de 12,8% fiind obţinut de Compania de Apă prin credit bancar.