monitorulcj.ro Menu
Politică

Tişe: „USL transformă Constituţia într-o hârtie igienică“

Senatorul democrat liberal Alin Tişe susţine că USL desconsideră poporul român şi transformă Constituţia într-o „hârtie igienică“ pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu.

 


„Prin modul în care vrea să modifice Constituţia, USL manifestă un dispreţ faţă de poporul român. Transformă Constituţia într-o hârtie fără valoare, o hârtie igienică pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu“, a declarat Tişe, care este şi membru în Comisia de revizuire a Constituţiei.

El a subliniat că USL desconsideră voinţa românilor exprimată la referendumul din 2009 şi a susţinut totodată, că puterea intenţionează să modifice articolul 90 din Constituţie astfel încât românii nu pot convoca direct referendum, fiind nevoie de o hotărâre a Parlamentului pentru acest lucru.


Alin Tişe a adăugat că potrivit Codului de bune practici al Comisiei de la Veneţia oricine poate să îşi exercite dreptul la referendum. De altfel, PDL va sesiza Comsia de la Veneţia pentru modificările aduse Constituţiei.