monitorulcj.ro Menu
Politică

Buda: „USL nu va scăpa de Parlamentul unicameral“

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, marţi, că PDL va ataca la CC proiectul de revizuire a Constituţiei. Mai mult, acesta a avertizat că USL că „nu va scăpa de Parlamentul unicameral“.

„Îi spun domnului Antonescu că înţeleg că nu are capacitatea de a aprecia consecinţele unor decizii ale Curţii Constituţionale. Tot ce fac Crin Antonescu şi Comisia de revizuire a Constituţiei se situează în afara prevederilor contituţionale cu privire la modificările aduse Constituţiei. Noi vom ataca la CC proiectul de revizuire şi să nu fie surprins dacă, în motivarea Curţii, se va regăsi Decizia nr. 682/2012 a CC ca motiv să fie declarate neconstituţionale modificările la Legea fundamentală. În decizie se spune clar că suveranitatea unui popor se exercită prin alegeri libere, periodice şi corecte, dar şi prin referendum. Adică un referendum are aceeaşi valoare juridică cu nişte alegeri corecte. Nu există cale de întors, că vreau sau nu vreau să respect referendumul din 2009. De Parlamentul unicameral nu vor scăpa niciodată cei de la USL, oricât ar fugi", a spus Buda.