monitorulcj.ro Menu
Politică

Omul PSD bagă zâzanie în USL Cluj

Conducerea PSD Cluj-Napoca dar şi deputaţi PSD de Cluj şi-au arătat sprijinul faţă de jurnaliştii de la revista Tribuna şi i-au cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, să-l demită. În replică, Horea Uioreanu a anunţat primele măsuri pentru soluţionarea problemelor de la Tribuna.

PSD Cluj-Napoca a trimis o scrisoare deschisă în care precizează că Tribuna „este o revistă improvizată, în cădere liberă şi dacă acest lucru nu este stopat prin destituirea pe loc a celui care a provocat toată această stare ruşinoasă şi tensionată, o persoană deloc frecventabilă din punct de vedere a moralităţii, cultura românească în general şi cea transilvăneană în special ar putea avea o pierdere irecuperabilă”.


PSD Cluj-Napoca se delimitează de Arman

Micea Jorj, preşedintele PSD Cluj-Napoca a ţinut să infirme zvonurile potrivit cărora managerul revistei Tribuna, Mirea Arman, ar fi susţinut de PSD Cluj. „Se zvoneşte sau se doreşte a fi lansat zvonul că domnul Mircea Arman este susţinut de USL. Ca preşedinte al Partidului Social Democrat Cluj-Napoca, îi asigur pe clujeni şi pe dumneavoastră că partidul nostru nu are nici o legătură cu acest lucru şi de asemenea nu vreau să cred că PNL ar putea susţine o persoană de tipul domnului Mircea Arman. În speranţa că apelul meu va ajunge la dumneavoastră într-un moment în care nu veţi fi atât de ocupat cu Aeroportul, groapa de gunoi şi Tetaromul, şi, că cererea Uniunii Scriitorilor, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, cele 600 de semnături ale intelectualilor care cer demiterea domnului Arman, vă vor fi sesibilizat deja şi veţi da curs doleanţelor noastre comune. Vă reamintesc domnule Uioreanu că USL-ul a jurat ca promisiunile electorale să nu mai fie vorbe goale şi că este timpul să ne ţinem de cuvânt în faţa unui electorat cultivat cu care ne mândrim la noi la Cluj”, se arată în scrisoarea deschisă.

Teroarea de la Tribuna

Jorj mai arată în scrisoarea trimisă lui Uioreanu faptul că Mircea Arman a instaurat o stare de teroare în redacţia Tribunei, dând afară trei redactori din patru: Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap. „A insultat cu un limbaj incredibil pentru un intelectual, persoane marcante ale vieţii noastre culturale şi ceea ce este mai grav îndepărtează colaboratori importanţi ai revistei cum ar fi rectorul UBB academician Ioan Aurel Pop, Ion Vartic, Marta Petreu, Mircea Popa, Adrian Popescu, Ion Pop”, mai spun social-democraţii clujeni.


Mai  mult, şi deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, a anunţat că îi susţine public pe jurnaliştii revistei de cultură Tribuna, în demersul lor de a proteja numele şi brandul celei mai vechi reviste culturale din Cluj.De asemenea, aceasta a anunţat că a avut mai multe discuţii la finalul săptămânii trecute cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, în urma cărora speră ca situaţia creată să fie detensionată. „Nu e treaba politicienilor să evalueze sau să reglementeze actul cultural. Însă, atunci când constatăm abuzuri, acestea trebuie devoalate şi oprite. În acest caz punctual, Tribuna, există abuzuri din partea managerului. Nu poţi face cultură cu bâta, aşa cum nu poţi face performanţă prin presiuni inutile şi răfuieli mărunte”, a spus Cristea.

Uioreanu se ascunde după rapoarte

Horea Uioreanu a dispus constituirea în regim de maximă urgenţă a unei comisii formate din funcţionari ai compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al forului administrativ judeţean, comisie a cărei misiune este aceea de a verifica problemele semnalate în ultima perioadă de timp referitoare la funcţionarea Revistei Tribuna, inclusiv cele privind decizia managerului acestei instituţii de cultură de desfacere a contractelor de muncă a trei dintre redactorii revistei.


„Cercetarea întreprinsă de comisia special constituită în acest scop se va finaliza prin redactarea, în termen de cel mult 48 de ore, a unui raport complet care va fi ulterior transmis, în regim de urgenţă, Comisiei de învăţământ, cultură, artă şi religie din cadrul deliberativului judeţean, pentru a fi analizat şi a se propune măsurile de rigoare. Ulterior, propunerile comisie de cultură vor fi înaintate plenului Consiliului Judeţean Cluj în cadrul unei şedinţe de îndată, astfel încât deliberativul judeţean să poată adopta soluţia optimă în vederea deblocării situaţiei actuale şi continuării activităţii revistei Tribuna în cele mai bune condiţii”, a precizat Uioreanu.

Cine este Mircea Arman?

Arman a fost în PSD încă de la începutul anilor ’90, când era şef de cabinet al prefectului PSD Grigore Zanc. După instalarea lui la Tribuna, Arman l-a pus pe fostul lider al PSD Cluj, Grigore Zanc în Consiliul Consultativ al revistei. Preşedintele comisiei care l-a scos câştigător pe Arman la concurs a fost consilierul judeţean Valentin Cuibus, ginerele lui Grigore Zanc.