monitorulcj.ro Menu
Politică

„Taxa pe obrazul gros”

Premierul Victor Ponta a declarat luni că doreşte taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au votat membrii fostelor comisii din care s-a înfiinţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arătând că nu e vorba de o impozitare, ci de o „taxă pe obraz gros”.

 


„Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de euro după ce ai luat 20-30.000 de euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie”, a spus Ponta.

„Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros”, a adăugat premierul.


El a precizat că e foarte posibil ca o decizie în acest sens să fie luată luni, în şedinţa de Guvern.

„O să discut cu domnul Ruşanu să văd cine a cerut acele aşa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei şi le-au dat - nu sunt prevăzute în lege sau le-a dat cineva - şi le-au dat ei, ei şi le-au votat, iar acuma trebuie să fie plătite. După ce ai lucrat la o instituţie publică şi ai avut 30.000 de Euro salariu pe lună, să mai iei 20 de salarii compensatorii, e inacceptabil”, a spus Ponta.


La rândul său, liderul PNL Crin Antonescu a afirmat că partidul său susţine fără rezerve măsura propusă de premierul Victor Ponta.

„Această impozitare o susţinem şi noi, fără nicio rezervă. Nu ştiu dacă putem să-i spunem impozitare. Nu este impozitare”, a declarat Antonescu.


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi-a început activitatea în data de 29 aprilie, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor fostei Comisii Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).