monitorulcj.ro Menu
Politică

N-au venit din vacanță: Şedinţa plenului Senatului, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa plenului Senatului de miercuri a fost suspendată din lipsă de cvorum.

 

Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Florin Constantinescu, a constatat, în urma efectuării apelului nominal, că în sala de plen sunt prezenţi 85 de senatori, declarând astfel şedinţa suspendată. Pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri erau înscrise şapte proiecte şi iniţiative legislative. Este vorba despre proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, despre propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse şi despre propunerea de lege privind cazierul medical sau propunerea legislativă privind redevenţa gazelor. De asemenea, pe ordinea de zi mai erau înscrise şi o propunere de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, dar şi un proiect legislativ pe acelaşi subiect, precum şi proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 24/2013 pentru modificarea ordonanţei 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru care senatorii trebuiau să dea un vot final. Din cele şapte propuneri şi proiecte legislative, cinci au caracter de lege organică, pentru adoptarea acestora fiind necesară întrunirea cvorumului (majoritate plus unu). Niciunul dintre proiecte nu are termen de adoptare tacită apropiat.