monitorulcj.ro Menu
Politică

Democrat liberalii au atacat Legea retrocedărilor la CCR

Parlamentarii PDL au depus, la Curtea Constituţională o sesizare care  vizează Legea restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea  în cursul săptămânii trecute.

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, a subliniat că „legea asumată este neconformă cu prevederile art.1 alin.(4), art.15 alin.(2), art.44 alin.(1) şi (4), art.53, art.61 alin.(1), art.102 alin.(1) şi ale art.114 alin.(1) din Constituţie, fiind astfel neconstituţională“.

Argumente de formă şi de fond

Mai mult, democrat-liberalii au adus argumente şi de formă şi de fond spunând că prin legea pe care Guvernul Ponta şi-a angajat răspunderea acesta se substituie justiţiei. Mai exact, parlamentarii PDL au arătat că Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru un domeniu pentru care Parlamentul era deja investit cu un proiect de lege, depus chiar de grupul PDL.

În acest sens, Curtea Constituţională  s-a  pronunţat şi în anii anteriori foarte clar că o asemenea angajare a răspunderii Guvernului nu mai este posibilă, pentru că este neconstituţională. Pe de altă parte, „măsurile reglementate de lege apar ca o naţionalizare făcută pentru alte motive decât cele prevăzute de art.44 alin.(4) din Constituţie, ceea ce este profund neconstituţional şi afectează dreptul de proprietate al cetăţenilor de bună-credinţă care au aşteptat peste 20 de ani ca Statul să repare greşelile regimului comunist“.

UDMR nu s-a alăturat iniţiativei PDL

UDMR a fost de acord cu Legea retrocedărilor, în forma în care ea a fost asumată de Guvernul Ponta, deoarece a fost vorba despre retrocedare în natură. Zilele trecute, liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, explica şi de ce nu a fost semnată vreo moţiune de cenzură pe aceasta temă, din partea UDMR.

„Principiul care stă la baza acestei legi prin asumare depus de Guvernul Ponta este retrocedarea în natură. Iar dacă este retrocedare în natură, UDMR, de 22 de ani tot vorbeşte despre retrocedarea în natură şi, unde nu este posibilă retrocedarea, o justă despăgubire, fapt pentru care am decis să nu semnăm moţiune de cenzură“, spunea acesta.

CCR discută legea pe 22 mai

Tot ieri, Curtea Constituţională a anunţat că va discuta pe 22 mai, sesizarea democrat liberalilor cu privire la legea restituirii proprietăţilor, care a fost asumată de Guvern.

Legea retrocedărilor le dă românilor „puncte“

Vă reamintim, Guvernul Ponta şi-a angajat săptămâna trecută răspunderea pe legea retrocedărilor, prim-ministrul precizând că s-a găsit o soluţie juridică sustenabilă pe termen mediu şi lung. Legea a fost criticată de Opoziţie, dar PDL nu a putut să depună moţiune de cenzură deoarece nu a strâns numărul necesar de parlamentari, UDMR nefiind de acrod să i se alăture.

Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.