Politică
Politicienii clujeni taxează declaraţiile liderilor maghiari
Ultimele declaraţii ale liderilor maghiari, unele din acestea făcute chiar la Cluj, au stârnit reacţii în rândul politicienilor, indiferent de culoarea politică a acestora.
După ce preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a precizat, la Cluj, că formaţiunea pe care o conduce va milita pentru ca limba maghiară să fie trecută în Constituţie ca limbă oficială, liderul UDMR, Kelemen Hunor a subliniat, la rândul său, că în cadrul dezbaterilor pe tema modificării Constituţiei trebuie abordate toate propunerile, chiar şi cele pe care unii politicieni le consideră ''tabu“. El a făcut referire aici la temele legate de sintagma de „stat naţional'' sau „republica parlamentară''.
De altfel, UDMR va înainta propunerile sale de modificare a Constituţiei până la 15 mai, Kelemen Hunor menţionând că amendarea Legii fundamentale este importantă şi pentru clarificarea unor raporturi instituţionale.
Gurzău îl ironizează pe Kelemen Hunor
„Chiar aşa, de ce să avem subiecte tabu…?“, îl ironizează deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, pe liderul UDMR, Kelemen Hunor. Parlamentarul clujean „propune“, la rândul său câteva teme de dezbatere.
„Sunt absolut de acord cu domnul Kelemen Hunor: trebuie abordate toate temele de discuție și nu trebuie să existe subiecte tabu. De aceea propun spre dezbatere și următoarele teme: interzicerea oricărui actual sau viitor partid constituit pe criterii etnice. Partidele sunt politice și trebuie să funcționeze pe doctrine, nu pe apartenență etnică – consider discriminator aderarea la un partid pe criterii entice; desființarea oricărui partid care militează pentru subminarea caracterului indivizibil al statului român; desființarea acelor partide care militează împotriva bunei funcționări a instituțiilor statului, care atentează în mod repetat la funcționarea ANI, DNA, CSM, CCR șamd. Asta dacă într-adevăr nu există subiecte tabu și încercăm cu adevărat să producem teme reale de dezbatere și nu inflamarea naționalismului și justificarea prin aceasta a existenței unor partide nițel cam extremiste“, a spus parlamentarul clujean.
Lăpuşan: „Unele subiecte vor rămâne tabu!“
La rândul său, liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, subliniază subtil, faptul că anumite teme vor rămâne tabu, „indiferent de ce va zice oricine“. „Kelemen Hunor face declaraţii politice, pentru că UDMR îşi doreşte să obţină anumite lucruri, este firesc. Însă sunt anumite teme care trebuie să rămână tabu. Sunt anumite subiecte care aşa cum am spus vor rămâne tabu, indiferent de ce spune unul sau altul, noi nu vom renunţa la a susţine asta“, a declarat şi Lăpuşan.