monitorulcj.ro Menu
Politică

USL cere modificarea pragului la referendum

Mai mulţi parlamentari USL au depus, la Senat, un proiect legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care propun scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%.

 

Această modificare ar veni în contextul în care în prezent, un referendum este validat dacă la urne se prezintă 50 la sută plus unu dintre cei de pe liste. Propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituţiei.

„Am depus un proiect de modificare a Legii referendumului care conţine două noutăţi: cvorumul de participare la referendum să fie scăzut de la 50% la 30 şi, a doua, nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot să se pronunţe «Da» sau «Nu» - cele două sunt condiţii cumulative", a explicat deputatul PSD, Florin Iordache, unul dintre iniţiatori, citat de Mediafax.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va emite un aviz pozitiv la proiectul legislativ depus de parlamentarii USL.

Argumentele PSD, susţinute de liberalii clujeni

Propunerea social democratului se bucură de sprijinul liberalilor clujeni. Liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, susţine iniţiativa colegilor săi din PSD pentru că, argumentează acesta, sunt câteva milioane de români care nu sunt în ţară.

„Susţin această iniţiativă, pentru că, în primul rând se ştie, de exemplu că sunt câteva milioane de români care sunt plecaţi din ţară“, a comentat liberalul clujean.

PDL: „Este inacceptabil să modifici Constituţia cu 30%!“

Democrat liberalii atrag, în schimb, atenţia că o asemenea măsură „atentează la democrația noastră”, iar pe de altă parte, că este inacceptabilă situaţia de a modifica Constituţia cu o prezenţă de 30%. Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, precizează că nu susţine o asemenea propunere, iar pragul trebuie menţinut în acest ciclu electoral. „Probabil că au în plan să treacă Constituţia, sub forma pe care şi-o doresc ei…Important este să aduci oameni la vot, să găseşti modalităţile pentru a-i aduce la vot, nu să scazi pragul. Dar nu mă miră iniţiativa, e în spiritul USL…“ a comentat Tişe.

Democrat liberala Elena Udrea a susţinut, la rândul său că nu poate fi acceptată o asemenea propunere, atrăgând totodată, atenţia că ar fi mai util votul prin corespondenţă: „Ai o Constituţie votată cu 50% plus unu şi vrei să o modifici cu o prezenţă de 30%, nu cred că este acceptabilă această situaţie şi nu numai pentru modificarea Constituţiei, ci în general cred că preocuparea oamenilor politici este cum să aducă oameni la vot, nu cum să ia act că românii vin din ce în ce mai puţini la vot. Mulţi sunt plecaţi afară şi ca urmare conducem în democraţie cu 20% de acum încolo".