monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Primăria nu retrocedează terenuri la presiunea prefectului. Amenda va fi atacată în instanţă

Primarul Clujului, Emil Boc, spune că va contestat în instanţă amenda de 20000 de lei dată de Prefectură pentru "tergiversarea" punerii în posesie a foştilor proprietari ai livezii Palocsay, susţinând că sancţiunea este "mai mult una politică".

 

Emil Boc a declarat, luni, că Primăria Cluj-Napoca "nu retrocedează terenuri la presiunea prefectului, ci doar în baza legii".

"Primăria a procedat şi procedează legal, acolo unde există acte în regulă se retrocedează, unde nu, nu. Amenda dată este mai mult una politică, de dragul de a fi băgat în seamă prefectul, şi va fi atacată în instanţă. Se retrocedează terenuri în măsura în care există toate actele legale, adică extras de carte funciară, suprapunere cadastrală şi demonstrarea că persoana care solicitat terenul are dreptul la acel teren. Foarte multe situaţii sunt doar pe hârtie şi enunţiative, nu sunt acoperite de documente juridice. Unde documentele juridice acoperă solicitarea, se merge mai departe", a spus Boc, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Prefecturii Cluj au declarat, luni, că procesul-verbal de amendă a fost trimis, luni, Primăriei Cluj-Napoca.

Comisia judeţeană de fond funciar a Prefecturii Cluj a dispus amendarea primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cu suma de 20.000 de lei, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, pentru "tergiversarea" punerii în posesie a câtorva sute de foşti proprietari ai unei livezi.

 

 

Citeşte şi:

Boc, amendat cu 20.000 de lei de Prefectura Cluj. Primarul a refuzat să primească procesul verbal