Politică
Dragnea: „Nu există niciun proiect de regionalizare asumat de Guvern“
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni că deocamdată nu există niciun proiect de regionalizare care să fie asumat de Guvern, iar marţi, la Academia Română, va fi prima dezbatere publică pe această temă.
„Dezbaterea de marţi a fost organizată de noi, se va discuta despre necesitatea înfiinţării regiunilor, despre criteriile care trebuie să fie avute în vedere în configuraţia viitoarelor regiuni, despre criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se stabilesc reşedinţele în aceste regiuni. La această oră nu există un număr de regiuni stabilit, nu există o configuraţie anume stabilită, tocmai de aceea în această perioadă se face o analiză foarte serioasă'', a spus Dragnea, după semnarea a 31 de contracte finanţate din fonduri europene. Potrivit acestuia, la dezbatere vor fi prezenţi profesori universitari, academicieni, „specialişti de înaltă expertiză în diverse domenii''. „Sper ca dezbaterea după ziua de mâine să intre într-un curs normal şi anume să depăşim dorinţele fireşti până la un moment dat, unde să fie reşedinţa regiunii, cine să fie guvernator sau preşedintele regiunii, acesta este faza penultimă şi ultimă. Important este să înţelegem toţi cât de necesar este acest proces şi cât de important este să le înfiinţăm în acest an pentru a nu pune în pericol o posibilitate reală de dezvoltare serioasă a României“, a arătat Dragnea.
El a adăugat că este aproape imposibil de înfiinţat regiuni administrative după 1 ianuarie 2014, pentru că deja anul acesta România negociază Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană.