Politică
Victor Ponta este oficial ministru interimar al Justiţiei
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care se constată încetarea mandatului Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei şi prin care funcţia de ministru al Justiţiei este preluată, interimar, de premierul Victor Ponta.
Preşedintele Băsescu a semnat, joi, decretul prin care se ia act de demisia Monei Pivniceru, ministrul Justiţiei, şi se constată încetarea funcţiei acesteia de membru al Guvernului, informează Preşedinţia.
De asemenea, Băsescu a semnat şi decretul prin care se desemnează Victor Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Justiţiei.
Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA.
"Am discutat deja şi săptămâna viitoare, marţi, am solicitat - sper să fie de acord - o întâlnire cu secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi tot luni sau marţi o să mă văd şi cu preşedintele", a spus Ponta.
Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, joi, că întâlnirea cu premierul Victor Ponta în chestiunea propunerii procurorilor şefi pentru Parchet şi DNA va avea loc marţi la ora 11, discuţiile cu premierul având în vedere calitatea acestui de ministru interimat al Justiţiei.