Politică
Ziua şi contestaţia: Udrea mai depune una!
Cristian Petrescu, susţinător al moţiunii Elena Udrea, a depus marţi, la Comisia de Litigii şi Statut a PDL, o nouă contestaţie la alegerile pentru preşedinţia partidului, în care cere reorganizarea Convenţiei, arătând că este ultima contestaţie şi că nu se pune problema plecării din partid, scrie Mediafax.
Petrescu a spus că sunt nereguli în organizarea alegerilor, de la delegaţi care au votat şi nu sunt membri PDL, şi a cerut verificarea apartenenţei la PDL, până la cazuri de delegaţi care apar că au votat deşi nu au fost în Bucureşti. Petrescu a spus că această comisie îl are ca preşedinte pe Daniel Buda, votat de Convenţie, şi poate funcţiona cu cei opt membri vechi ai comisiei.
El a spus că este important că a depus această contestaţie şi urmează ca Daniel Buda să aprecieze când o va lua în discuţie. Petrescu a mai precizat că reprezentanţii Elenei Udrea nu consideră că alegerile au fost în regulă şi că sunt mulţi colegi dezamăgiţi de ce s-a întâmplat la Convenţie. „Sunt unii care doresc fie o altă formaţiune, dar nu se pune problema plecării din partid, ne luptăm cu USL", a spus Petrescu. El a adăugat că în principiu este ultima contestaţie, arătând că nu are rost să continue această luptă.
Comisia nu există încă
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a replicat că încă nu există Comisia de etică, litigii şi statut, membrii acesteia urmând să fie aleşi la CNC, peste aproape două săptămâni, şi că nu are ce să comenteze în privinţa acestei noi contestaţii.
Pe de altă parte, scindarea PDL are deja consecinţe. Prim-vicepreşedinte PDL Mehedinţi Ion Mâţu şi-a anunţat oficial trecerea la PNL, într-o conferinţă de presă în care au anunţat că fac acelaşi gest şi o serie de primari PDL din judeţ, dar şi reprezentanţi ai PPDD. Întrebată dacă această plecare în masă reprezintă un început pentru ruperea PDL, Udrea a răspuns: „Nu-mi doresc în nici într-un caz să se rupă PDL. Este grija pe care trebuie să o aibă actuala conducere să nu se întâmple aşa ceva, partidul să nu se rupă şi să nu plece oameni din partid".
Două tabere, un mesaj incoerent
Sociologul clujean Ioan Hosu atrage însă atenţia asupra faptului că, în această situaţie şi sub această formulă, PDL va transmite electoratului un mesaj incoerent.
„Faptul că acum există tabere, că sunt împărţiţi, nu trebuie să sperie, pentru că şi în PSD au existat tabere, sau în PNL. Consecinţa care decurge însă din toată această poveste este că vor exista voci diferite, PDL nu va avea un mesaj unitar, din perspectiva unei opoziţii. Faptul că nu sunt plecări acum, că cei care au susţinut-o pe Udrea spun că nu vor pleca din partid nu îmi dă certitudinea că lucrurile vor rămâne aşa şi pe viitor. Este praf în ochi…Mă întreb…astfel de mesaje liniştesc electoratul de dreapta? Pe de altă parte, o platformă alternativă la ceea ce propune Blaga nu va exista, care ştie una şi bună şi care spune că vrea unitate. Iar dacă se rup acum, primarii îşi pierd mandatele“, spune Hosu. Pe de altă parte, arată el, un partid înfiinţat acum nu ar avea nicio şansă. „Nu vor opta pentru rupere în perioada următoare, dar mesajul PDL va fi unul incoerent, tocmai pentru că sunt două voci. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în următoarele şase luni, în PSD, şi în USL, pentru că am văzut ultimele sondaje referitoare la încrederea românilor în liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu“, spune sociologul.