monitorulcj.ro Menu
Politică

Dumnezeu, menţionat în noua Constituţie

Sinodul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei a anunţat, zilele trecute, că intenţionează să sensibilizeze autorităţile în vederea introducerii în viitoarea Constituţie a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român sau rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării.

Ulterior acestei precizări a reacţionat şi Patriarhia Română care a menţionat că ierarhii ortodocşi români vor trimite propuneri de revizuire a Constituţiei la Cancelaria Sfântului Sinod, care vor fi studiate în vederea formulării unui punct de vedere unitar şi oficial al Bisericii Ortodoxe Române.

Poziţia Patriarhiei

Într-un comunicat de presă remis, joi, Mediafax, Patriarhia informează că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi hotărârilor Sfântului Sinod, pentru exprimarea unitară a unor puncte de vedere publice în probleme de importanţă naţională şi internaţională, poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române este exprimată de Sfântul Sinod, Sinodul Permanent şi Patriarhia Română, fiind adusă la cunoştinţa opiniei publice prin Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

În comunicat se mai arată că ierarhii ortodocşi români vor trimite propuneri de revizuire a Constituţiei României la Cancelaria Sfântului Sinod. Acestea vor fi studiate de Oficiul canonico-juridic al Patriarhiei Române în consultare cu alţi specialişti în domeniul relaţiilor dintre Stat şi Biserică în vederea formulării unui punct de vedere unitar şi oficial al Bisericii Ortodoxe Române, precizează Patriarhia.

Tişe: „România este un stat laic“

Unii politicieni clujeni subliniază faptul că tradiţia, familia şi Biserica sunt valorile poporului român şi trebuie promovate. Astfel, senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, care este şi membru în Comisia de revizuire a Constituţiei susţine că propunerile trebuie studiate şi analizate mai întâi, pentru a vedea exact despre ce este vorba. Dincolo de asta, România este un stat laic, subliniază parlamentarul clujean.

„Deocamdată nu pot să mă pronunţ, pentru că nu ştiu despre ce este vorba, concret. Aşteptăm propuneri pe care le vom analiza. Desigur, sunt de acord cu faptul că trebuie să evidenţiem şi să protejăm rolul familiei, tradiţia, sunt valorile noastre. România este un stat laic. Dar repet, aşteptăm propunerile la comisie“, a spus Alin Tişe.

 

Elena Uioreanu „Fiecare trebuie să aibă dreptul să se exprime liber“

Dacă o asemenea propunere s-ar concretiza, ar putea îngrădi libertatea de a se exprima a individului, care este prevăzută în actuala Constituţie, subliniază, pe de altă parte, deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu.

„Constituţia trebuie să exprime libertatea şi dreptul fiecăruia de a alege, de avea un punct de vedere. Nu văd ce ar aduce o astfel de schimbare, sunt necesare argumente solide. În actuala Constituţie este prevăzut dreptul şi libertatea fiecăruia de a exprima cum doreşte, în religia pe care o consideră fiecare potrivită. Valorile sunt dobândite în familie, or dacă acea familie nu îl recunoaşte pe Dumnezeu, i-ar fi îngrădite drepturile şi libertatea de a se exprima, de a alege, în aceste condiţii. Chiar şi dacă ar fi un singur om care nu l-ar recunoaşte pe Dumnezeu“, a declarat Elena Uioreanu.

 

Dacă-l trecem pe Dumnezeu în Constituţie, îşi vor face oamenii cruce mai des pe stradă?

Un punct de vedere mai mai dur a exprimat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, care, într-un interviu la RFI România, a sugerat că noţiunea de Dumnezeu sau cea de popor creştin nu trebuie introduse în Constituţie. În opinia acestuia, „oamenii nu vor fi mai pioşi, dacă-l trecem pe Dumnezeu în Constituţie".

„Nu pentru asta ne-am propus noi să modificăm Constituţia (...). Dumnezeu, dacă-l ai în suflet şi dacă ştii să mergi la biserică, să-l regăseşti şi acolo şi dacă eşti creştin, nu trebuie să fie neapărat trecut în Constituţie. Credeţi că dacă o să trecem în Constituţie pe Dumnezeu, ceilalţi o să se oprească fiecare pe stradă, să-şi facă cruce, să fie mai pioşi sau să fie mai smeriţi? Eu cred că poporul, dacă-l lăsăm liber să aleagă singur şi să meargă la biserică, aşa cum a fost şi până acum, merge mai bine şi mai liniştit decât dacă i se cere", a spus acesta.