monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: E esenţial să intrăm în zona Euro în trei-patru ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în discursul din plenul Parlamentului, că este esenţial pentru România să intre în zona Euro în următorii trei-patru ani, el arătând însă că obiectivul oficial 2015 nu mai este realist şi că trebuie ajustat de către Guvern, Parlament şi BNR.

 

"Este esenţial să adoptăm moneda Euro în trei-patru ani, astfel riscăm ca următoarea modificare a Tratatelor UE să ne găsească neintegraţi, în afara zonei Euro şi să rămânem aşa", a afirmat Băsescu, el arătând că există "mai multe voci" în UE care vorbesc despre Uniunea "cu două viteze" , cu statele care au adoptat Euro şi cele non-Euro.

El a subliniat că aderarea la zona Euro nu este facultativă, ci o obligaţie asumată de România prin Tratatul de aderare.

"În acest moment, ţinta oficială este 2015. În opinia mea, termenul a devenit nerealist şi va trebui ajustat la nivelul Guvernului, Parlamentului, BNR", a arătat Băsescu.

De asemenea, preşedintele a arătat că România este stabilizată macroeconomic şi îndeplineşte în mare parte criteriile de la Maastricht necesare adoptării monedei comune europene, arătând însă că îndeplinirea acestora nu garantează "succesul" economiei româneşti în zona Euro, fiind necesară o economie competitivă care depinde în primul rând de companiile de stat.

"Dacă nu înţelegem că rentabilizarea este cheia, ne pregătim de pe acum pentru un eşec", a afirmat Băsescu, arătând că e nevoie de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Acordul cu FMI şi Comisia Europeană privind introducerea managementului privat şi privatizarea companiilor de stat.