Politică
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să voteze marţi moţiunea iniţiată de PDL pe tema Oltchim
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să voteze, marţi, moţiunea simplă iniţiată de Partidul Democrat Liberal privind situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Deputaţii au dezbătut, în plenul de luni, moţiunea intitulată "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri", PDL solicitând asumarea răspunderii pentru situaţia combinatului Oltchim de către miniştrii Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, scuze publice din partea premierului Victor Ponta către salariaţii de la Oltchim "pentru minciunile şi cinismul Guvernului", precum şi prezentarea rapidă a planului de redresare/ privatizare a combinatului. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat, la dezbaterea moţiunii, că administratorii judiciari vor prezenta, pe 12 martie, un raport detaliat privind cauzele care au dus la situaţia de la Oltchim, iar în aprilie va fi convocată adunarea creditorilor cărora li se va prezenta planul de redresare a combinatului, care are în vedere salvarea acestuia prin privatizare. La rândul său, vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a afirmat că, la momentul la care a preluat mandatul, Oltchim avea o datorie totală de 700 de milioane de euro, iar oamenii nu îşi mai primiseră salariile de trei luni, el subliniind că "jaful de la combinat se înscrie în modul în care PDL a patronat contractele oneroase ale băieţilor deştepţi".
Citește și:
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri"