monitorulcj.ro Menu
Politică

Reparaţia drumurilor la Turda se face pe bani de la bugetul local

Conform primarului turdean, Tudor Ştefănie, suma alocată în acest an va fi aproximativ la fel cu cea din anul 2012. În opinia sa, o variantă ar fi fondurile europene, unde e mai uşor să contribui la finanţare cu 10-15-20% de la bugetul local, însă pentru asta mai trebuie aşteptat până în 2014, pentru a vedea ce linii de finanţare europeană se deschid.

"Nu ştiu să spun exact o sumă, pentru că aceasta se va aproba în Consiliul Local. Însă, pe lângă banii de la bugetul local, mai avem circa 50% de accesat şi din lucrările programate prin creditul bancar. Va fi aproximativ acelaşi buget ca în 2012", a menţionat Ştefănie.

Edilul şef spune că se vor continua lucrările la strada Bariţiu, General Dragalina (Oltului) şi A.I.Cuza (jumătate, până la strada Tunel). O altă prioritate ar fi drumul care duce la bazinul de înot nou inaugurat.

Ştefănie a mai precizat că aşteaptă implicarea consilierilor pentru atragerea unor surse pentru astfel de lucrări.

Reamintim că bugetul Turzii este cifrat în acest an la aproximativ 20 milioane de euro. Din această sumă, 90% va fi utilizată pentru cheltuieli de funcţionare, iar 10% pentru secţiunea de dezvoltare.