monitorulcj.ro Menu
Politică

ROMÂNII sunt INTERESAŢI de revizuirea LEGII FUNDAMENTALE

Potrivit unei cercetări IRES, 78 la sută din cetăţeni au auzit de modificarea Constituţiei, în timp ce 21 la sută nu au auzit. Tot un procent de 78 la sută nu au nicio propunere pentru revizuire. 60 la sută cred că viaţa le va fi influenţată de revizuirea Legii Fundamentale, iar 37 la sută spun chiar că vor trăi mai bine dacă se modifică Constituţia.

 

Peste 70% continuă să susţină parlamentul unicameral. De asemenea, românii au mai multă încredere în Traian Băsescu decât în Crin Antonescu când vine vorba de revizuirea Constituţiei. 75 la sută susţin că merg cu siguranţă la referendum, 15 la sută spun că probabil vor veni la urne, 3 la sută nu cred că merg, iar cei care spun că sigur nu merg sunt în proporţie de 6 la sută.

Forumul constituţional, o necunoscută

În ciuda interesului românilor pentru Legea Fundamentală, Forumul constituţional constituit pentru a organiza dezbateri în teritoriu, nici nu şi-a început activitatea. Senatorul PDL de Cluj şi totodată membru în comisia de revizuire a Constituţiei, Alin Tişe, subliniază faptul că Forumul constituţional este, cel puţin în momentul de faţă, o necunoscută. Deşi a fost constituit în urmă cu aproape o săptămână, nici măcar nu i-au fost stabilite atribuţiile. „Forumul constituţional este o necunoscută, deocamdată. Nu au fost încă stabilite atribuţiile acestuia. Este necesar să fie organizate dezbateri şi cred că o modificare care va avea un puternic impact este cea care vizează regionalizarea, care dacă nu va fi realizată cu cap, va crea haos“, a spus Tişe.

Egalitatea, mai importantă decât libertatea

Un aspect interesant pe care îl relevă studiul IRES este acela că cei mai mulți dintre români (47%) cred că egalitatea este un principiu mai important decât libertatea. Este şi ceea ce subliniază sociologul clujean, Ioan Hosu. „Studiul ne arată că există un interes, o preocupare din partea opiniei publice privind Legea Fundamentală, plecând de la evenimentele trăite în ultimii ani, de la evenimentele privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. În proporţie covârşitoare românii îşi doresc Parlament unicameral, îşi doresc ca statul de drept să funcţioneze. Un alt aspect important este legat de faptul că românii preferă egalitatea în faţa libertăţii“, spune Hosu.