Politică
„Petrodolari” pentru hotelul de la salina Turda?
Primarul turdean Tudor Ştefănie participă zilele acestea la Forumul pentru Europa de Est „Afaceri şi oportunităţi de cooperare”.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 8-10 martie, la Bucureşti, sub egida Consiliului de cooperare al Golfului. Participarea lui Ştefănie la Forumul internaţional de ofertă investiţională pentru ţările din Golf are ca scop atragerea unor investitori de calibru în zona Turzii, mai exact a unor oameni de afaceri arabi din zona Golfului. Unul dintre obiective ar putea fi chiar viitorul hotel de cinci stele, investiţie care a fost anunţată în proximitatea Salinei. Vă reamintim că administraţia locală turdeană deţine 7 hectare de teren în zona Salinei Turda, obiectiv modernizat recent cu peste 6 milioane de euro, şi intenţionează să realizeze aici două complexuri de cazare. Mina Anton este una din locaţiile unde va fi construit un hotel de cinci stele, unic în lume. Proiectul se află în stadiul întocmirii studiului de fezabilitate. Intenţia Primăriei Turda este de a intra într-o afacere hotelieră, prin asociere cu un investitor privat. În acest sens, oficialii administraţiei locale sunt dispuşi să intre în afacere cu terenul, dar şi cu o participaţie financiară, astfel încât noua investiţie să fie realizată printr-un parteneriat public-privat.