monitorulcj.ro Menu
Politică

Romstrade vrea, din nou, pista Aeroportului Cluj

Oferta firmei din Bucureşti a fost respinsă de două ori anul trecut.

Numărul firmelor interesate de licitaţia pentru realizarea primei etape de 2.100 de metri a pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a ajuns la 53.

Surprinzător, printre societăţile care au solicitat documentaţia de atribuire aferentă licitaţiei se numără şi Romstrade, unicul ofertant la licitaţia eşuată organizată anul trecut în vederea atriburii lucrărilor pentru întreaga lungime a pistei. Oferta firmei bucureştene Romstrade nu a fost acceptată, fiind respinsă de două ori de comisia de evaluare a Consiliului Judeţean. După respingerea iniţială a ofertei, comisia a fost nevoită să o reanalizeze ca urmare a unei contestaţii depuse de Romstrade.

În afară de Romstrade, printre ultimele firme interesate de proiectul pistei se numără Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti SA, FCC Construccion SA şi Con-A Sibiu (firma care va construi sala polivalentă de 7.000 de locuri şi care, totodată, face parte din consorţiul care construieşte stadionul „Cluj Arena”).

Valoarea estimată a contractului este de 39,9 milioane de euro, modalitatea de finanţare fiind din fonduri proprii, credite bancare, fonduri externe nerambursabile, alocaţii bugetare şi alte fonduri legal constituite cu destinaţia de investiţii.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 aprilie.